Despre carte: 2022 / Mă întorceam acasă de la bunica. Ploaia a lovit umbrela copilului. Aveam vreo opt ani... Dar încă îmi amintesc de toamnă, picături de ploaie dezgustătoare, colanți de culoare deschisă - apoi s-au stropit deasupra genunchilor, urmăritorul ținea mereu distanța. Mai departe de zece pași, mai departe decât cuvintele, râsul care putea veni de la el sau de la mine. În seara aceea am auzit respirația prea aproape.